De plinul toamnei tremur gol
Multiplicat în desfrunziri,
Subscris cromaticului protocol
Semnat cu brumă pe tulpini.

În trecerea ei către absolut
Una dintre clipe m-a călcat în picioare
Strivindu-mi în ochi plânsul mut,
Constatând că sângeriul de toamnă mă doare.

Iubita mea ivită din catifelate petale autumne
Cu sânu-ți plin de rodul mult dorit,
Sortită-mi ești aici pe țărmul fără nume
Să-mi fii durere și dor nemărginit.

Din clipa în care toamna tresare
La căderea fructului de mult prea copt,
Resimțim efecte pur emoționale
Prin alternanța vântoaselor de resort.

Încerc să încercuiesc cercul aurei pale
Dar mâna îmi zăbovește pe sânul tău plin...
Incendiată de brumă, -toamna- se pare
Că-n fiecare frunză desprinsă, ne-a lăsat un suspin.