Erau odată așa, nu prea demult,
Într-un oraș mărunt, deloc prosper,
Un tânăr minunat și foarte cult
Și-o tipică pipiță de cartier.

El nu dorea să se îndrăgostească,
Ea îl iubea în fiecare zi pe altul,
Habar n-având c-or să se întâlnească
Să facă împreună-n viață saltul.

Se tot vedeau de când erau copii,
Cum e normal într-un oraș pitic,
Dar n-avea chef niciunul de prostii,
Considerându-se unul pe altul un nimic.

S-au cunoscut serios în prag de noapte,
Ciocnindu-se în barul de la gară,
El se ducea să dea la facultate
Iar ea să dea pe gât a mia oară.

S-au remarcat pe cât ai zice pește,
Cerându-și scuze fiecare după stil,
Băiatul cult îngenunchiând cavalerește,
Pipița țuguindu-și buzele de-un kil.

Ce gleznă delicată ai, don'șoară,
Iar tu, băi tipule, ce ochelari de marcă,
Ah, eu mă simt ca săgetat întâia oară,
Iar eu să mor de nu mă simt vrăjită, parcă.

O admiră-ndelung, ca pe-o lumină,
Iar ea-l privi adânc în ochii mari,
Unul se aplecă să pupe glezna fină
Iar celălalt se repezi la ochelari.

Se-ndrăgostiră prin detalii mici,
Așa cum le stă bine marilor nebuni,
Ce n-au nevoie să le mai explici
Că dragostea nu-i doar pentru cei buni.

Tânărul cult nu-nțelegea iubirea
Născută brusc pentru o fată ștearsă,
Dar îi plăcu să-și piardă cu ea firea
După ce-o duse repede acasă.

Nici pițipoanca nu înțelegea
Ce tot era cu ea, așa deodată,
Însă-i plăcea că-n fine se simțea
Tratată ca o doamnă adevărată.

Se stabiliră-n toamnă-n capitală,
Muncind din greu, cum e de presupus,
Ea transpirând pe web în pielea goală
Iar el tot studiind s-ajungă sus.

Degeaba tot vuia vorbind de ei
Orașul lor mărunt, deloc prosper,
Eroii noștri-și fabricară cuminței
O dragoste uriașă pân' la cer.

Trecură anii, se schimbară vremuri,
Iar în iubirea lor neînțeleasă
Opriră două minunate trenuri,
Unul cu-n ginere iar altul c-o mireasă.

Și se urcară-n ambele-mpreună,
Grăbiți să zămislească un pasager,
Unul micuț dorit din dragostea nebună
Ce-i tot plimba de la pământ la cer.

Acum băiatul cult e ștab la minister,
Și râde des, în hohote, de gura lumii
Văzând că șleampăta pipiță de cartier
Nu-i chiar așa de ștearsă cum cred unii.

E bună,caldă,dulce...e divină,
O doamnă tâmpă dar încântătoare
Ce știe extraordinar să-și țină
Fantastica familie-n picioare.

Trăiesc și azi ferice o viață plină,
De-acum în trei, cu bucurii și planuri mari,
El încă o iubește pentru glezna fină
Iar ea... e-nnebunită după ochelari.