simt atât de anost sunetul clopotului de amiază...
încât îmi doresc să mă prefac în orice făptură necuvântătoare
și să fiu urât și alungat de toți trecătorii, precum un câine turbat,
să nu fiu eu îmi doresc și să nu mă fi cunoscut niciodată
dar nu se întâmplă așa ceva, oricât aș dori

trebuie să merg iar acasă...
unde mă așteaptă cu drag, ai mei,
mă iubesc, ca pe un soț și tată ce sunt
și când ajung, le zâmbesc,
pentru că așa trebuie să mă comport
ei nu știu și n-o să le spun niciodată
că frica de alter ego nu e o joacă