n-ar fi nimic fiindcă mama mi-a spus
nu te mai pot ține cartea celor șapte și
m-am dus pe drumul meu am bătut la prima poartă
omul m-a primit cu vorbă bună
camera aspira un cer de cerneală
bătut cu fir de viață la două mâini
am zăbovit până am studiat toți pereții
lumea dispusă după indecși critici și
lirici am văzut ca pe niște cotoare de mere apetisante
nu știu câți s-or fi înfruptat înaintea mea
cum n-am putut să profit de atâta bunătate
omul mi-a dat cartea celor omieșiuna am plecat
mai departe nesațul mă întreba cum să facem
am sunat la următoarea ușă

în drumul meu case mari cărți la care priveam cu jind
pe urmă n-a mai fost nimic
soarele groaznic de flămând ar fi înghițit totul
și nicăieri vreun copac
să-mi îngrop sufletul


(26 mai 2013)