Sintezele, revoluții împotriva babiloniei permanentelor stări de veghe,
Ancore revelatoare ale unui spirit ce stăruie în liberă individualitate,
Opus tuturor tendințelor de nivelare social politic existențiale obscure
Sunt exponente, accente, detașări solitare și concrete, pentru a depune
Mărturie asupra relativei disproporții.

Neconcordanța dintre înzestrare și viață ucide talentul sau îl vrea convins de nulitate,
Îl împinge la sihăstrie, ebrietate, suicid intelectual , la sisifică perseverență pe aceeași temă.
Nepotrivirea dintre viață și talent devalorifică viața în esența ei ridicolă și trivială,
Unde singura dimensiune e beția puterii, care nu cere nici un îndemn, nici-o îndrumare
Din partea miilor de sfaturi pentru cumpătare.

Veșnicul încătușat de mrejele fricii, disperării, fără apărare în fața catastrofei iminente
Pe care a prevăzut-o în gândire și meditație a nedeslușitului viitor perfect vizibil pentru
Absolut înțelegătorul forțelor care hotărăsc soarta umanității, vede mai mult decât vrea și totuși
E osândit la veghere neostenită, și totuși cum să depășească transfigurarea de la om la neom
Cum să stăvilească deteriorarea sufletească?

Cel rănit este deja victimă fiarelor, cel împovărat, nu mai stăruie decât spre ieșirea dintr-un
Impas esențial, metafizic nelimitat, spre ceea ce a fost dinaintea sacrilegiului naturii împotriva
Creației sale, o mumă vitregă covârșitoare în frângeri de vreri spre ceea ce se dovedește a fi
Utopică dorință arzătoare de sărbătorire a unor veleități stânjănitoare spre finaluri fericite,
Cramponări neizbutite a unei minți îmbolnăvite de groază,

Rațiunea s-a risipit, nu mai poate împlini nici-o funcție, el percepe slăbiciunea fostei tării,
Slăbiciunea în fața dezastrului categoric, precedat de precursorii, de premergătorii certitudinii
Miturilor creatoare de civilizații precum martorii distrugerii lor într-o sumă restrânsă la maxim
De timp și spațiu intracranian profanat de invinuiri arbitrare seducătoare spre
Renunțare deplină în fața unui destin răpitor, hipnotizant.

Un eșuat, devenit arhetip al părăsiților, mai abandonat decât Iov, decât Hristos în pustie,
Sub un cer fără nici un fel de dumnezeu, fără reminiscențe, fără iluzii, incoruptibil nefericit,
Strigă în fața unui zid sfidător, unde arcașii nu văd ceea ce vede el, și prin urmare izgonit,
Ajunge să nu-și mai cunoască vrăjmașii, să nu mai știe de ce mai luptă, de ce a luptat,
Care fusese țelul în care nu a izbutit?

Durerea sa nu este nemernicia celui laș, celui tânguitor, care fuge din fața rapsodiei vieții,
Nu este nici ruinător de epopee și nici nu stă în calea celor dornici de câștig sau de omor,
Strigătul său e amuțit pentru vecie de vacarmul mormanelor de eroi în delir dinaintea Troiei,
Te lupți și plângi, în toată complexitatea unui suflet nobil, care nu-și pierde omenia
Și care totuși învinge, a învins, am învins.