fac ce fac și am nevoie de mâinile ei
așa cum aveam nevoie de legănatul trenului până la bunica
dacă nu mă duceam cu personalul să fac trei ore și
aia nu era vacanță.
și o iubesc.
i-am zis asta de multe ori
nu știu de ce
dar parcă am iar doisprezece ani
și privesc prin fereastra compartimentului de clasa a doua
dincolo de ea toate câmpurile,
oamenii în căruțele lor,
barierele,
soarele din cer
au gust de drăgaică și turtă dulce
o doresc prea mult
și i-am spus asta
e o femeie bună.