Mă aștern meleag etern simplu și poem.
Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.
Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,
vagabondaj al pierderilor de gene năuce,
scuze iubirii țâșnite din glasul amiezilor nervoase.
Mestec opiu, hei, beau secundă.
Mi-aștept la mal trimisa undă.
Vremuri curg pe ordinare metereze.
Nu treze, nu treze.
Deschid murmuri și țurțuri de vară clipie,
merg invers pe strada sașie
nu cer aprobare, ireale strasuri...
Revin spre ceața cu măguri și florile sclipii.
Nu trezie, nu trezii.

Gerul din florile de gheață
spune bine ai venit primăvară,
ieși afară din inima mea.