Un orfelinat fără uși
cu ferestre din aripi ranforsate
de lilieci atrași de întuneric
copii eviscerați de suflet agonizând pe culoare
lumina doare și refuză să pătrundă
clopote cu limba tăiată infectată bălmăjind gângav
scuipând pene din pasărea tăcută ce cuibărește aici
ploaia care cade are rădăcini în nori
și crește în inimile ce pulsează înăuntru
striviți de lipsa îmbrățisării
căutând la sân de pasăre
copii cu ochii albi sparg întrebări sub tălpi supurânde
ling apă neagră de pe pereții surzi
așteaptă focul grecesc al dragostei
să distrugă din temelii hardughia
sau să găsească o ușă măcar
cât o inimă