poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1596 .



Elegia cartofilor cu untdelemn.
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [budy ]

2013-02-06  |     | 



Sus pe cocoașa dealului
Zace stânca blachului
Blachului oltean Vasile
Nenumărat de nopți și zile
Cât e ceasu-n ziua-zi
El cutreieră câmpii
Strânge crecile uscate
Și le-așează sugrumate
Cu trei rânduri sfoară groasă
De cânepă tare, taioasă.
De tăcere se lovi
De când muierea-i muri
Ne-ntelesul îl doborî
Coastra rar o coborî
Dar rămase c-o fecioară
Luminată ca o vară
Pală-n chip ca și o pară
Cu părul corzi de vioară
Că vântul prin el când trecea
Mierla odele-și cânta
Lemnul dulce se facea
Grâul pe plai se cocea.

Blachul Vasile brăzduit
De vreme pe de-a-ntregul citit
Își sprijină bărbia și cotul
Și privește orizontul
Prin fereastra amorțită
De lumină părăsită
Cugetând el binișor
Prin parfum de merișor.
Scoase din chiup untură
Sparse doi bulgări de sare
Și-amestecă dintr-o închieietură
În strachină, puse-n pahare
Câte-un deget cât ți-e oful
Până ce-n oală fierbe cartoful -
Și când fu gata-l prinse-ntre dește
Și-l decoji sălbăticește
Apoi îl sparse cu podul de palmă tare
Și-l înmuie în untura cu sare.
Fecioară-sa-i puse rogojina pe pat
Îl schimbă de haine, l-a descălțat
Citi trei rugi sub lampa cu gaz
Și se-ntinse în răgaz.

Vasile prins în gândul amarnic,
O-ntrebă pe fecioară cu glas amorțit:
"-Auzi...nu se mai aude nimic!
-Ce să se-audă, e o liniște de cuțit -
-Insectele care ronțăiau din lemn,
Le-am auzit atâția ani că le pusesem nimburi...
-Așa e, s-au oprit pesemne,
Ne-au părăsit și ele, suntem singuri."

-

Pe coastă noaptea cade ca un ghem,
Casa lor, devine o sculptură de soroc,
Ei sunt oamenii care nu se mai vad deloc,
Sunt mâncătorii de cartofi cu untdelemn.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!