poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1403 .



akèdia – le demon d’après-midi
poezie [ ]
diforme 2

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [draconicus27 ]

2013-01-27  |     | 



2.1. deformările vadului de culori

unii pictori capătă pașapoarte-n transcendență
trec dincolo de rame fără grabă își lasă pânzele
dincoace în vestiar iar în sertar noile idei sub lacăt
proiecte nemaivăzute putrezesc după cifrul de la seif
condamnați pe viață să vadă și să mângâie cu totul altceva
paletele mânjite le crapă-n mâini sub tălpi încinse de alt jar în care vor picta
halate băsci glugi mantii cămăși gulere scrobite
li se transformă pe dată în scufii de elfi hobiți gnomi ștrumfi
în corolele cu rouă și în prelatele părților dintr-un tablou încă nevăzut
își revarsă toți violete negre lila verzi turcoaz
talentele prin câte-un colț de-atelier înjghebat în văzduh
metalele se îndoaie tare prind circular părul fin de veveriță-al pensulelor
de parcă orice pată de vopsea s-ar desprinde dintr-un coc fragil al muzei
nu-i va întărâta nimic în veci pe vameșii psihicului labil genial
și pe monștrii oameni obișnuiți ai lumii-abandonate de acești artiști halucinanți
iar aparatele nu vor mai țiui ci doar se vor strica deodată
când vadul de dincolo al altei arte se va deforma se va desprinde
de tot de noi ceilalți plecat către cel de-al șaptelea/al optulea continent
în care orice curent oceanic sau marin dispare lăsând în loc o pastă grea



2.2. nosferatule de lângă noi

nosferatu' de după-amiază dorit de toți netoții este diavolul familiar actorul îndrăgit sau clona noastră cea mai scumpă oglindirea în nimicuri și închipuiri fantoșă sexuală năzuroasă principiu atotstăpânitor ce ne transformă și ne scindează nu se lasă până nu ne găurește ca pe merele bătute căzute dintr-un pom paradisiac rămas gol

diavolul obștesc cum numim generic o legiune întreagă a ispitit – n-avea alt “infim” rol decât să ne-amărească viața prin șiretlicuri impecabile scornite fără greșeală – prin somnolență acedie și lașitate

cel mai tare splendidul demon de după-amiază este puternic mirositor ca o... garofiță așa de-atrăgător că face să înflorească la poarta fiecăruia neglijența oboseala sfârșeala și altele că mare-i grădina sa

diavolul acesta ne invocă pe noi ne cheamă ca pe muze ori menestreli să-l înconjurăm și să-i încurajăm sabatul trist să ne pretindem diferiți mai zăpăciți și prostituați decât sclipirea paietelor ieftine în cel mai afund întuneric

diavolule special mai puturos ca înflorirea garofiței noastre de sunt soft tu fă-mă hard & strong de sunt lax tu fă-mă praștie să cad sub masă în tot locul mă-nsoțește și pe bune mă păzește!



2.3. boema lui don e.a. pău printr-un stat... I’m sorry nestat amerindian

cândva călătorea fain mestecându-și bine-mersi guma
ca pe-o glumă bună izvodită săptămânal
când în sfârșit golea și el la trap câte-o balercă de vin ori pălincă
scuipând coji de semințe în jur de putea zări ștersăturile
șleaului abia însângerat după “banale” vendete indigene –
departe în nevada cow-boyul sui generis de fel de prin ardeal
nu știa ce să se creadă sălăjan bihorean clujean că fusese-orfan
don e.a. pău...reclit flăcăul păunaș turkey vulture boy hawk boy
de la îndeletnicirea sa de văcar și vânător de păsări grele
bățos pe cal împăunându-se c-un cojoc mițos și-o căciulă de astrahan

învârtea deodată-n aer la vreo strâmtoare însă fără nicio dibăcie
cu arta sa mitocănească de pistolar justițiar ad-hoc
și două pene tăioase de vultur înmuiate
în sângele-albastru al albilor scalpați
căpătate de la prietenii cheyenne
iar banda unor haidamaci metiși
ori cea a ciurdarilor confrați cândva europeni
se speria și fugea de el ca de un duh colorat
în mov bleu galben roz și negru
precum un diavol carnivor indigen

pe-aceste instrumente de tortură lentă creierul său
le scoatea de la baza coamei bidiviului său de talie cam joasă
fără șa de-acolo unde-ar fi trebuit să se țină strâns de oblânc

neîmblânzit mic și-ndesat vrăjitor în galop c-un rânjet cam isteric
reîncarnat din scutierul ultimului picaro ajuns și peste-ocean
trup iute cabalin neaoș dăruit de-un trib hopi
cu învățații apocaliptici povestași
nu ca rosinanta lui don miguel
ucis de rebelii din san diego
acest mustang al lui don e.a. pău
împroșca bandiții călări ce-l urmăreau
cu stropi mari din cernelurile stârnite de copite
pete aruncate drept în frunțile turtite
iar călimările-adunate din bănci hoteluri
reprezentanțe guvernamentale devastate
și de la ferestrele biroului unei companii
de băuturi spirtoase smith & johnson
îi rămâneau ca pradă de război
stăpânului îndrăgostit de tărâmul virgin nord-american

lasou bici joarde bâte nicidecum nu arunca peste boii cruzi ori vacile bălțate
marșul său de mii de kilometri nu era deloc forțat scria pe zeci de pergamente
ba și pe netăbăcitul spate al pieii de la vițeii-uciși de coioți lei americani șacali
coarnele și oasele enormilor bizoni se odihneau în fine-n canionul colorado
îi plângea în versuri fără rimă ca-ntr-o epopee walt witman alt nebun la fel de country
încoronau și după moarte cornițe văzute de departe albii munți stâncoși

pău incendiar cow-boy își mâna sălbăticit prin preerie cirezile blajine
câteodată își vâra impecabil brațul de mamoș în fundul mamei vaci
iar de nu ieșeau mai întâi copitele din spate trăgea și de-un laț petrecut
în placentă de mijlocul cât un fuior de carne nouă a vițelușului cu nărav
ce nu voia să vadă lumina unui pământ cu soare crud nemilos
nici nu-și cravașa mustangul său la fel de bălțat ca multe dintre vite
și din câteva morți aparente dintr-un cărăbuș de aur
crimele din rue morgue prăbușirea casei usher
dintr-o pogorâre contemplativă într-un maelstrom
din misterul nedezlegat al mariei rôget din pisica neagră spânzurată
și din motanul zidit de-un soț criminal din balerca de amontillado
cu strigătul altui beat îngropat fortunato din hruba și pendulul
sau din portretul oval al primei soții ce l-a obsedat pe amicul pedro
adică din tot materialul întâlnit prin vechiul stat... nestat amerindian
acest văcar e.a. pău ardeleanul nostru
a scris primele povestiri fantastice de peste-ocean

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!