tatăl prietenei mele
apare în versurile ei ca un înger dezorientat
sângerând patern din aripa înjunghiată
a murit în aceeași primăvară ca și tata

eu nu cred că îngerii au aripi
asta este o invenție jalnică a mileniilor trecute
dar dacă există, atunci
nu pot fi decât călători quantici
între lumi paralele

cu îngerii se poate comunica prin semne
sau prin sunete
ei recepționează unde și împărtășesc cu noi
fragmente de infern metafizic

dacă tata ar fi înger atunci ar fi mut și șchiop
pentru că gura i-ar fi pe jumătate cusută
și ar trage după sine aripa paralizată
întinsă pe piciorul inert
scrâșnind nervos din dinți
că nu am fost cuminte și am plecat iar la joacă
departe de casă

nu, tata nu e înger și nici nu a vibrat vreodată
pe aceeași lungime de undă cu mine
douăzeci și șapte de ani noi doi
nu ne-am spus nimic
a rămas în urmă ca o rudă schiloadă a umbrei
cu pumni țipând implosiv sub saltea de nisip

eu i-am sărit peste umăr vorbindu-i în gânduri
dintr-o lume numai a mea