poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-14 | | nu știu cum să vă spun dar cel mai loial prieten al meu a fost din săpânța când ne-am întâlnit începuse războiul religiilor și pentru mine vorba nătângă a lui malraux a fost foarte demult când prietenul meu nu putea să doarmă și eu îl plimbam pe străzi până ce adormea în vis foarte aproape de cimitirul vesel noaptea sfântului bartolomeu de la săpânța s-a întâmplat de fapt ziua călătoria pe marea de sânge nu a ținut o zi ci o lună cine-i mai credincios în inima lui numai domnul o știe cum tancurile și blindatele trecând pe ulițele satului voiau să despartă lumea în două sfârtecând trupul divin catolicii de o parte martiri ai universalității ortodocșii de cealaltă universali ai martiriului cine trece de ușa sfântă va fi ucis ori o va păți el în vreun fel prietenul meu cel mai loial se-nimerise să locuiască foarte aproape de sfânta biserică unde se instalaseră blindatele și mascații cu ochi nehotărâți numai neamul lui viu și rudele din cimitir aveau sfintele chei de la sfintele uși pentru sfânta moarte pentru sfânta viață în nopțile fără lună războiul ardea cu foc mocnit de tabără inutil supravegheată când venea armata toți martirii intrau în casă lăsându-și armele albe la vedere topoare coase furci și tot ce avea fiecare gospodar prin șoproane în numele sfântului adevăr numai sfânta dreptate a fiecăruia era singura posibilă în lumea bunului Dumnezeu de la o vreme prietenul meu devenise foarte grav temându-se că nu partea sa de adevăr era ceea ce conta ci adevărul morților de pe crucea veselă din primăvara fără grai când tatăl său înjuga vitele suferința din ochii lui era comparabilă cu aceea din ochii boilor fără stăpân pe care el nu mai putea să-i mâne decât în fotografiile rudelor sărace în fotografie se văd și acum doi boi albi mai albi decât hârtia fotografică sătenilor le dăduseră lacrimile se văd plângând buruienile și lemnul de la toacă așa plâng boii mei după mine eu am crescut ca o buruiană greu poți să-nțelegi natura sentimentului dintre om și boii săi înjugați la o datorie nepământeană arând în neștire pe câmpurile fără idealuri singurul îndemn al prietenului meu către boii năvalnici a fost blândețea cum a și rămas curgând printre pietre de râu foarte palide o blândețe primenind lumina veselă din cimitir pentru morții surâzând celor vii în șiruri lungi și clare
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate