Când ploaia se mișună-n mii de secunde
Și norii mă mint că lumina s-a stins,
Potoape de mine îneacă realul,
Iar fluviul de euri se varsă-n abis.

Am mâinile pline de sânge de vise
Ce stau, fără suflu, în colțul pictat.
ÃŽnsemn o poveste cu litere triste;
Cerneala se scurge pe albul uzat

De noi. Și de viață. De lacrimi și foame;
Zadarnic ascuns de absurdul hazard,
Coliliul, ce-n zori îmbrăca bonomia,
Acum se cufundă-n culori care ard.