Oh, dulce poezie, cum le'ntelegi pe toate
Iubirile pe socluri tu poți a ridica,
Locuri ascunse'n suflet, și vise nevisate
Culori în vorbe simple tu știi a le picta.

De ce pe râuri repezi, la vale apa curge,
În stoluri, împreuna, păsări pe vânt plutesc,
Iar nemilosul timp, ca sângele se scurge
Din trupul meu în care, sufăr și iubesc.

Ce nu pot zice liber, în gând îți spun doar ție,
Când singur văd în gloata, ce'ncepe a orbi,
Când corpul meu e mort, și doar privirea vie,
Când îmi înghit cuvântul, și uit a mai vorbi.

Tu spui la toată lumea ce doruri am în mine
Că'n lumea asta mare, toate au un rost,
Și chiar de sunt citite, în grabă de oricine
Rămâi zădărnicie, o urmă a cea fost.

Zadarnice'ncercări, zadarnice iubiri,
Ascunse de perdeaua aceluiaș mister
Ce au rămas cu toate, doar în amintiri,
Legate între ele de'același izoter.

Și totuși ultim vers, un ultim glas,
Despre greșeala mea, iubire inutilă,
Ce mă'nsoțea tiranic, la fiecare pas,
Făra ca ea să poarte, nici măcar o vină.

Acum am înteles, o regulă prea simplă
Că reguli în război, și în iubire nu's
De'aș născoci idei sau iubiri de sub tâmplă
De nu vrea ea, declar, sunt veșnic un învins.

Așa mă prăbușesc, ireversibil sens,
Sfârșitul nesfârșit, greșeală negreșită,
În golul provocat de'un univers imens
Spre'o rară veșnicie, iubire netrăită.

Oh poezie tristă, cuprinzi tu ca o moartă,
Cu brațele-nghețate , sufletu-mi pustiu,
La pieptul tau Erato, îmi este a mea soartă
Doar mâna care scrie mai simte că sunt viu.