e un balerin agățat de limba clopotului
bătrânii fac multe cruci multe și dese
ca să-i spele păcatul
de parcă ar fi o haină pe care o îneci în râu să nu-i vadă noroiul
Cel de sus.
nimeni nu-l privește
clopotarul satului stă fără suflet și rușinat
pare că tot caută ochii Medusei
se spune că avea o femeie cu șerpi în sân se mai spune că
într-o seară a iubit-o până la porțile iadului
și nu s-a mai întors la fel de
limpede la fel de senin
cânta o cucuvea a pagubă și femeia lui
își unduia trupul ca o cobră
clopotarul spunea oricui că el e-mbânzitorul că el
o iubește dumnezeiește dar oamenii vorbeau
șivorbeaușivorbeaușivorbeau
până acopereau iubirea lor cu o pătură de lână
să se sufoce

nimeni nu-l dă jos de acolo
se leagănă ca o frunză și vântul îi plânge de milă
mai bine așteptăm ploaia să putrezească funia
mai bine așteptăm fulgerul să o taie din rădăcină
mai bine îl lăsăm acolo ca o statuie a morții

să ne vedem de viile noastre de vitele noastre
să mâncăm din pământ și să mulțumim cerului
că trăim cu picioarele-n țărână
pentru că diavolul dansează prin aer gata să prindă ceva
gata să fure ceva

cum
nu l-ați văzut?