te privesc în alb-negru, zâmbești
melodramatic, acolo unde vreau să adaug un gând desuet
[și sânii atât de rotunzi]
porți coapse așezate bine în contur
în această chimie
unde albastrul e o coală a patru

buzele aș putea să le mușc
până sângele ar fierbe ca în ibricul cu ceai indian
până când din proprie inițiativă
ai mai cere încă un strop din acea poțiune
apoi să implori

să te târăști ca șarpele cuprins de flăcări fluide
să îți râd la fel cum și tu
râdeai
de monstrul flămând ce îți lingea genunchii plin de convingere

e greu să privesc în această direcție unde
tabloul este o simplă mascotă și nu de puține ori o lovesc
peste bot
fără să știu că o iau de la capăt

iar capătul este ca atunci

apoi se întâmplă
să te privesc de pe șezlong și să râd