Pe ploaie umblu liberă cu mine,
Dar simt pe umeri vântul ațipind,
Poate mai rece dacă te cuprind
De braț când viața pleacă și revine.

Mă simt o taină inimii ce-ți bate,
Un mic cusur că te neliniștesc,
Dar chiar și-așa atâta te iubesc
Că-ți pot trimite ploi adevărate.

Să stăm în ploaie uzi până la piele
Și să privim apusul gânditori,
De parcă ziua ne-a umplut cu flori
Grădinile în care dorm și ele.

Lipit de mine, vântule de vară,
Mă faci să simt că n-ai întârziat
Și luminată intru în păcat,
Fiindcă iubirea a-nceput să doară.

Florina Ladislau