Mă tot uit la foaia asta albă și goală
ca în ochii sticloși ai unei fete naive.
Ce vină să aibe ea oare?

Am mai scris câteva cuvinte
dar erau ca pereții aceia din rigips când bați în ei:
sunau a gol!
sau cel mult a doi șobolani morți și o cutie de conserve
uitate acolo de muncitori.

Nu-i nimic,
toți avem carne și oase
si-un perete de rigips deasupra noastră
ca să vină oameni în noi și sa exclame cu un zambet tâmp:
“Ce frumos v-ati aranjat aici!”

Poate că am sau poate că n-am
lucruri interesante să vă spun.
Totuși, dacă sticla de apă e goala
sau nu se poate desface
ce-i pasă însetatului?