pentru o clipă am văzut
femeile răstignite pe zidurile mișcătoare
și toate au țipat în același timp ca un cor madrigal
,,fătălăilor, lăsați berile și dați-ne jos de-aici"

picături de sudoare și sânge se-mpleteau că viermii
și se-nchegau acolo unde umărul părăsește corpul
și mie sincer nici nu mi-a păsat
-ce să fac dacă nu-mi plac femeile cu păr la subraț-
am tăcut ca toți oamenii în fața morții
am cântat ceva sinistru ca pentru mine și într-un târziu
le-am strigat ,,descurcați-vă!”
și toate au trecut prin mine ca niște gânduri erotice
am simțit un gol în stomac ca o dilatare de pupilă

moartea își făcuse loc prin esofagul meu

am tresărit ca un obuz pe câmpul de luptă
aceeași monica cu somnul ei alb
aceiași soldați în tranșee, același silent night

de câteva nopți mă bântuie visul ăsta
cu femei răstignite și eu
privesc la ele ca la niște copaci desfrunziți
uneori mă rog alteori îmi vine să vomit toată moartea
ce mi s-a întins ca un vaccin în celule

tot corpul mi-e acum o rană
unde se-nfig cruci
îmbrăcate în alb și negru
ca niște condamnați fără iertare

copii, bărbați, tineri, bătrâni și bătrâne
toți privesc la aceiași copaci desfrunziți