Moasă, moașă ce aluniță ai pe dreapta o stea
agățată de ochi cu fir de beteală secretă
bombănea moașa lui Dede de câte ori mă vedea
sărind gardul la ai ei care mâncau căpsunile
direct din răzorul perpendicular pe soare
ăla verde timpuriu, doamne, ce secundă frumoasă
am prins și eu, oare o să-i aflu poziția corectă
printre nesătulii ăștia care nu mă mai pot ispiti
acum când tânguirea are o reprezentare
Și moașa lui Dede cască a mare plictiseală
ba se scarpină cu un cocean despuiat fără
demnitate și mormăie în barbă ce aluniță ai
pe dreapta o stea agățată de ochi, hai, nu te
mai preface că nu știi firul de beteală
și răzorul se termină brusc tocmai când visul meu
se lipise de catapeteasma unui amurg prelung
și pare-mi-se al nimănui altfel de unde atâta
voluptate...