Din tot ce-a fost pe-acest pamant,
Din tot ce-a fost, si n-o sa moara,
Mai am un dor, s-un singur gand,
Pastrate in crucea de ceara.

Seara o pun la capatai,
De sat sa-mi fie somnul dulce,
De dor, de-ar fi sa mor, intai,
Aprind cu lacrimi, acea cruce.

Sa-mi lumineze calea lunga,
Spre paradisul mult visat,
Pe nas sa trag fumul ce urca,
Din lumanarea ce-am creat.

Si nici atunci n-or sa dispara,
Dupe pamant gandul, nici dorul,
Caci ele sunt faptura mea,
Ce-mi lumineaza larg cavoul.

Ele vor fi chiar peste veacuri,
Cand eu de mult am fost uitat,
Vor fi acolo unde pasii,
Cat am trait, m-au colindat.

Sunt lucruri care n-or sa moara,
Caci moarte nicicand nu exista,
Pentru sufletul meu din ceara,
Pentru iubirea mult prea trista.