Printre fulgii de zăpadă, printre norii care cern,
Printre foile pe care poeziile-mi aștern,
O să-nchei în astă seară un razboi ce-l am în gând,
Si îl port adânc în mine, cu lumea de pe pământ.

M-au purtat întruna anii, întristări și dor etern,
Si-amintirile-mi zidiră un tăcut colț de infern.
Timp în care unii poartă, tăcute patimi de sfinți,
Am surzit de zbieratura suferinzilor de dinți.

Se grăbește trenul vietii și gonește prin nămeți,
Unii, cam puțini la număr, au bilet spre bătrâneți.
Proasta gloată sare'n stații cu decoruri orbitoare,
Puțini sunt aceia care, vor ști unde să coboare.

Se aprinde'ncet în tine, viața, când privești un mort,
La fel jarul meu se stinge din sufletul ce îl port.
In aceste patru strofe încerc să îl descompun
Dar cuvintele-mi bizare îmi apun, încet, apun.