hei omule pomule,
vezi că îți pierzi zilele, strigă soarele și piere, într-o clipă de tăcere
vine marea, mă adună mă spală, mă ogoiește și în noapte mă învelește
în uitare m-adâncește, și-n șoapte mă rătăcește

ies din zile zdrențuite
amintirile fărâme
curg din mine
urmă-n moarte
și mă spulberă în noapte

m-aș strânge la sânul tău ochi de dor, limbă de șarpe
cu veninu-ți să mă-mbăt răscolind întreaga moarte
iederă pe-al tău picior m-aș târî încetișor
visul mi l-aș împlini și-n carne ți-aș înflori

arc m-aș face-n palma ta
să-mi vibreze inima
sângele să-mi fiarbă-n vene
până-n moarte să mă-ntind
din cercuri să te desprind