Mai înainte de toate, nu trebuie
să te gândești la moarte!

Este ca și cum ai ști dinainte
că viața te va răstigni.

Și vei căra o cruce în spate
scuipat, alungat, înjurat…
Îngerul morții te va ispiti,
cu pietre în loc de pâine,
cu împărății și nesfârșite
iluzii ce nu le-ai gândi.

Cel mai dureros
este că vei plânge
cu lacrimi de sânge.

Nimeni nu te va înțelege.
Lumea lângă tine va adormi.
Te vor mângâia măslini înfloriți
și îngerilor ghimpi le vor fi norii.

Parcă este cutremur când aceste cuvinte scriu.
Paharele de cristal din vitrină ne cântă.

Aerul mă apasă ca o mantie.
Noaptea pretutindeni
adastă zăludă.

”Mi-e sete!”

Mi s-a dat ambră și oțet înmiresmat agățat
într-un vârf de trestie ascuțit și uscat,
flamură care arde și preface-n cenușă
gândul dintâi, gândul stricat,
umbra din ușă.