poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-17 | |
ți-am întins întotdeauna mâna dreaptă
și te-am salutat respectuos din cap, nu eu ți-am bătut copilul la școală, nu eu ți-am furat benzina din rezervor, nu eu ți-am petrecut concediile în austria, elveția sau maldive și te-am lăsat să mă vezi la televizor. nu eu îți trimit pliante cu reduceri pentru care n-ai bani și nu eu te-am angajat pentru 600 de lei pe lună și 10 ore pe zi. m-am speriat când în jur de împrejurul meu roboți de stat și jurnaliști roiau să-mi vadă fața. pentru prima oară în viață voiau să mă privească-n ochi și m-am speriat. dacă am aruncat cu borduri și pavaj a fost pentru că am vrut să-ți arăt din ce și-au făcut case. am aprins focuri și am încercat să ridic baricade așa cum am fost învățat că se face, nu pentru că aș fi vrut eu un loc în istorie, puțin îmi pasă de ea, am vrut doar să te oblig să te gândești o clipă și la eroii mei. știam că mă vei desființa pentru că vreau schimbare, nu înlocuire de cadre, pentru că nu strig "jos dictatura, noi îl vrem pe vlad țepeș!", dar "ne temem de huligani". n-am votat și n-o să-mi votez vreodată stăpânii, trăiesc în exil acasă, tăcut pentru încă 22 de ani, în garsoniera mea prost încălzită, și n-am spus niciodată că reprezint pe cineva! nu sunt huligan, sunt ilegalist, l-am citit pe foucault și cred că singura formă potrivită de revoltă e cea din franța, mai, 1968: "Ne me libère pas, je m'en charge!" măcar pentru asta, stimabile domn, acordă-mi atenția! o să-ți poți justifica mai ușor elitismul, rasismul, disprețul, si o să te simți, printre oameni, ca acasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate