O cameră albastră



mă-nchid în noi, iubito,în camera albastră
pierdută de lumină, când ai plecat de-acasă
te-ntorci ca o copilă să-mi bei și-un ultim vis
pe care ochii-ți raze i-a scris cu mântuire
mă-nclin spre versul tandru, ce-ți mângâie-n auz
dorințe aprigi, steme ce stele a aprins...
eu lupt ca un războinic, în trupul tău să caut
ce am pierdut odată, când talpa ta a-nvins.
mi te doresc cu flori, cu sânge și cu lacrimi
cand vei sorti pământul, să-mi poarte-un prunc de zeu
eu fulgere voi strânge, în inima-ndoită
de pasul tău, iubito...
război după război, în inimi se petrece
când răul bate clopote și binele se roagă
să-mi dai lumina dragă, să-mi dai si lacrimi negre
doar să-mi oprești destinul, ce nu te mai pricepe.
a mea vei fi! O doamnă, legată de cortină
când eu joc rol de rege, tu să-mi închizi o zi
ca noaptea ce se lasă, și-mi fură din lumină
tu să-mi rămâi aproape, și-n chinuri să-mi învii
să-mi arzi intern speranța, și-afară să-nflorești
cu agere atingeri, cum numai tu trăiești,
să-mi ierți orice păcat, când rugăciuni te cheamă
altarul de mi-e rece, tu-mi dă din el o ramă!
greșesc și-mi cer iertare, dar tu îmi ești icoană
și trec peste prea sfinte, pentru o sclavă doamnă.
nu-mi pasă nici de lege, nici de vreun prost vecin
ce n-a iubit vreodată, nedefinind un chin.
ma-nchid în noi, iubito, în camera albastră
unde-ai adus lumină, când te-am închis în casă.