*
de patruzeci de ani,
într-un sat de peste prut,
baba vera trișează moartea.

stă într-o cameră cu sobă, bucătărie, haine vechi
claie peste grămadă,
și mucegai pe toți pereții.

în fiecare dimineață,
cu o pungă de pastile la subraț
și toiagul în mână,
baba vera moare prin casele răzănenilor
și nu mai moare.

„of, tu, fa Gali, iaca mor amu’”
și se scurge moale pe frigiderul „dnepr 2”
din bucătăria mirosind apetisant a găină fiartă.
baba vera nu simulează niciodată căderile în gol,
de teamă să n-o prindă nimeni.

baba vera a trăit atât sub rus, cât și sub român,
votează comuniștii
și pute într-un asemenea hal,
că de cum intră moartea în camera ei s-o înșface
în ghiarele-i hâde,
nu știe cum să iasă mai repede pe ușă.

babo vera,
moartea ta hălăduiește debusolată prin râpa satului,
moartea ta e o pisică smotocită de câinii din mahala,
moartea ta suferă
și tu nu mai mori,
moarta ta moare pe alții
și tu nu mai mori,
moartea ta moare
și tu te scurgi moale pe cuierele și frigiderele altora.

„fa Gali, iaca zăși mii dî lei, cî nu mai apuc Crășiunul,
sî mă-nmormântezi fa cum trăbi,
nu ca pi sor’mea, subțâri,
cî mi-o și fiind dincolo frig!”

dar crăciunul vine
și tu nu mai mori,
cad și comuniștii
și tu nu mai mori,
moldova intră în uniunea europeană
și tu nu mai mori,
limba română înflorește, poeții inventează noi cuvinte pentru moarte
și tu nici pe cele vechi nu mai mori,
moldova se unește cu românia
și nici că mai mori.

de patruzeci de ani,
într-un sat de peste prut,
cu un toiag în mâna dreaptă
și o sacoșă de pastile la subraț,
baba vera moare zilnic prin casele altora
și nici că mai moare.