Între marginile ființei mele,
Tu, copie a unui ceasornic medieval,
Îmi măsori umbra în lung și lat
Și când îmi cuprinzi privirea
Între zările a două gânduri gemene,
Singurătatea noastră comună, intimă
Se așează oglindă a amintirilor.
Din trecutul ce prin ea se scurge-n viitor,
Cad fire de cenușă prin uimirea mea
Că încă mai stai drept în fața-mi,
Fără să fi căzut sub tăcerea grea.
Strig cu o coardă vocală ruginită
Și tu continui să măsori minuțios
Greutatea lacrimilor mele suspendate
Dincolo de streașina amurgului
Pentru a deveni seva florilor pe care
Într-o zi albă de vară, le vei culege
Și le vei pune chezaș al sincerității tale
Pe altarul viselor noastre cu aripile frânte…