de după colț zidarul zilei stând la pândă să vadă despuiată noaptea luând dobândă
pe sub chiloții ei să-și bage mâna să scoată două stele una câte una
și mai apoi din cele două să împrumute luna
un cămătar
era un pompier care ardea
stătea de veghe lucra cu normă-n poezia mea

se termina încetul cu încetul anul nopții
zidarul zilier urcase altă schelă
aceeași noapte doar pe mese cineva schimbase din veselă
flămândă gura mea
era un pompier care ardea
stătea de veghe lucra în plus duminica o altă zi
din poezia mea

prin mijlocul secundei trecea încet-încet femeia
deși cu toții căutau nici-un poet nu mai știa
unde-i ascunsă cheia
strigau și îndurau pe dinlăuntru la ușa-nțepenită
ce ardea
era din lemn ori poate altul era semnul
un fel de gând prin poezia mea trecea

printre nămeți
ningea de rupe cu poeți