Mai bine cenușă, decât otravă,
dacă se pierde în van gustul mierii.
Hăituit, purtând gustul înfrângerii,
vezi deschiderea către bucurie.

Scrii într-un veac rătăcit (dar ți-e bine),
ești viu și aspru, cât zece memorii,
de parcă într-o cutie de pantofi
ar putea încăpea elefantul alb.

În gura magilor, vestea minunii.
Pe-un cal alb, orizontul se-apropie.
Cine vorbește de limite sumbre
păstrează în limbă gustul otrăvii.

Vânturi lin cenușa, s-o vadă orbii,
s-o viseze lumină la porți albe,
cu pași mântuitori, să iasă din somn,
și-apoi s-arunce bastoanele-n aer.

Se va clătina orizontul atunci
când va veni Pruncul îmbrăcat în alb,
să salveze îngerul din mulțime,
pe buze să rămână gustul mierii.