era atât de bine
mă trezea zgomotul făcut de ea în bucătărie
era acolo în capotul cu flori
întindea mâna cald către obrazul meu
și ziua începea

noaptea
bunica mea strânge la piept
buchete de levănțică
stau întinsă pe iarbă
și norii defilează lila
o oaie
două oi
trec și parcă ai adormi la loc
ea își trece subacvatic
mâna prin părul meu
o colonie de corali
crescuți pe degetele tale bunico
atâta vreme a trecut

noaptea
buzele ei se arcuiesc roșu
ea poartă pălărie
are ciorapi cu dungă
până să se uite în oglindă
e încă femeie
apoi dimineața începe
afară e frig
bătrânii s-au aliniat în dreptul sticlelor de lapte
ca într-o poză alb-negru
nimic nu mișcă
sunt doar poveștile ei
cresc cald în jurul meu


e seară și au aprins vreascuri în curte
se întind spre cer ca un descântec
îmi ard fața
mă ustură ochii și-mi vine să plâng
ca într-un vis în care te-ai pierdut
ca atunci când vrei să țipi însă nu poți
bunica îmi face cu mâna
cai negrii
cu pană
grumazul de arcuș
în fața ei

eu stau la o masă albă
pe pajiștea unde
nu mai există durere
și nici întristare
îmi spun că la mine în piept
și-a făcut culcuș un câine
care trage să moară
au aruncat flori peste tine bunico
ți-au pus costumul cel bun
apoi au înfipt cuie de jur împrejur
și sunetul lor a răsunat în mine
ca-ntr-o clopotniță
ia-mă în brațe
ca și când dimineața asta
ar fi un câmp de lavandă
în care nu avem voie
să săpăm gropi