în sala 43 coboară-ncet crăciunul, muncitorii de pe schelă gletuiesc holul
primele vocalize ale zilei, undeva la etaj, aceeași talpă izbită-n podea a profesorului marcând tactul
în stânga, un cor și carmina burana, în dreapta, un coșar sărit dintr-un clarinet strident
trandafirul, gratiile, caloriferul, cursa de șoareci, clavinova stricată
pereții văruiți pân’la glezna tavanului. n-au avut scară să urce mai sus.
n-am avut scara de pe care să m-arunc înaintea destinului.
dincolo de geam, orașul cu plămânii lui vechi. vine crăciunul
cu bănuți de liniște presărați în urechile vrăjmașilor
mucegaiuri topindu-se din încăperi ca o zăpadă murdară
griul își modulează densitatea spre lumini
nu pot posti pentru mine, o să-ncerc pentru alții

timpul e o povară aici, mi-am adus fluturii să mă-nveselească dar
ei au început să-mbătrânească-n tablouri,
își ascund fața, lăsându-și doar spatele gol biciului privirilor

să nu confunzi minciuna cu un adevăr incomod, îmi spun și deschid fereastra
aerul dă năvală ca un porumb călător purtând sub pene o epistolă
de la bunii mei prieteni, sf. ioan maximovici și sf. luca al crimeii.
am promis pe ultimul c-o să-l pictez curând
…să fii surghiunit la cercul polar de nord…n-am nici un drept să mă plâng
de ce mi se întâmplă
celălalt a fost mereu otrăvit
ce-nseamnă pentru mine procesele astea?
de un an mă numesc cod civil, cod penal, mă numesc tribunale,
domnule președinte, curtea de apel e o decapitare de aripi.

pentru mine, procesele au fost o rupere din lanțuri
au fost o rupere a cutumei că m-am născut în genunchi
a cutumei unor crăciunuri desculțe
fenomenologia nașterii unui aisberg în mijlocul căruia se cufunda sămânța unui continent mai frumos decât atlantida

oamenii care au canon să facă un bine, fac un bine chinuit
un bine contorizat precum energia sau apa caldă
binele trebuie să țâșnească din noi precum apa din pământuri

aș vrea să ningă de crăciunul acesta cu oameni cum ninge cu pești în ocean
să fie un frig autentic, nu unul cauterizat
și-ntr-o cutie mică să primesc o boabă de înțelepciune
să ningă c-un pas înainte spre un oraș tors din rai
să ningă cu sânzienele nașterii lui Hristos
să ningă cu frumos o lume ce se stinge pentru a naște o alta
o lume în care farmaciile nu mai sunt
o antecameră a morții
nu smulgeți plantelor dinții puterii de a ne tămădui
lăsați laptelui o constelație lactee prin oasele noastre
ora în care locuiesc să fie o oază de pace și
nu ne rămâne decât copaci să-nflorim pentru o clipă lăsați fluturii să vină la mine
din mirul nostru închegat să zidim poduri, să pavăm casele și străzile cu chihlimbare
eminescu voia o pasarelă dinspre copou spre galata, hai să-i facem noi
din marame țesute cu lacrimi de pasăre
un singur cuvânt e de-ajuns să se spargă porțelanul din noi