Inima orașului se încolăcea turban
și priveam din poartă ca un copil
ce nu știe prea bine limba locului.
Mângâiam palma, rostind doar ce se voia.

Atingerea mea pe linia vieții te gâdila
trezindu-ți somnul. Cerșeai adevărul din stele.
Din ochii tăi necunoscuți, stele
adunate de mine pe drum într-un zâmbet
tot mai credibil, mistic și gol.

Te luam de mână și se întărea nesiguranța.
Ascultam purpura din brocart, absența
dantelei, migala din șnur. Aura tremura,
perspectiva iubea seninul. Tu încă cerșeai,
cerșeai răsăritul lăsându-te pipăit până la mit.

Nu pot să mai las adevărul întins între noi
să se ducă la alții. Așadar, hai să-ți ghicesc.