Când pleci sunt mai liber ca orice păcătos
- un demon lermontovian deasupra lumii.

Liniștea derizorie, oamenii, măruntele speranțe
le știu prea bine
și ca un condamnat
îmi ofer gâtul lanțului
pentru spectacol, pentru emoții
pentru verbul simplu : a trăi.

Straniu dialog interior în care vocile cunoscute/necunoscute
cântăresc viața și moartea
și eu, mimul, aleg alternativ accentul, tonul, pe mine
dintr-un amalgam de personaje.

Un sistem automat ce se declanșează la orice absență de-a ta,
o păpușă mecanică
în locul uneia mânuită stângaci.

Și e frig.