când făceam jogging întreg orașul se lua după mine
și fiecare alergător primea prin telepatie exercițiile liber consimțite
de la festinul unui zeu alegându-și o altă viață din sfera de plumb
prădată de lucrătorii de la salubritate ascunși pe sub pământ
alături de arlechini fără simbrie a căror plată niciodată
nu se va putea face de regi săraci fără nume
dacă te-aș întreba cum o mai duci tot n-ai ști să-mi dai răspunsul perfect
perfecțiunea nu include înțelepciunea acestei lumi
și caii nețesălați nu pot fi dansați în circ
înțelepciunea nu se capătă din cărți ci din fapte și chin îndelung
cândva am întâlnit un om ce locuia în lumea destrăbălată din harlem
singura lui speranță de mai bine era să moară mântuit
el a vorbit cu mine cu o blândețe nepământeană
m-a implorat să mergem și să topim ninsoarea frunzelor de conifere
cuprinse de spaimă și de virtutea cercurilor
arborilor seculari de la mănăstirea dintr-un lemn
de care oricât te-ai mira înțelepciunea nu vine la tine ci pleacă
surâsul omului dinaintea morții e neprefăcut și e poate singurul gest
demn de a fi luat în seamă din întreaga viață a omului
restul se pierde între spațiile goale dintre clipele nefericite și anoste
ca puii golași când le cresc penele paradisului sau puful păsării-clopot
auzit rar tot mai rar cum e seceta din ultima sută de ani
și câmpurile otrăvite cu speranțe fără umbră de adevăr
omul care mi-a spus povestea omului fără-de-umbră nu mai trăiește
în schimb inocența martirilor
e singura cruce care i-a întors din drum
pe cei mai periculoși rakeți pe care i-am cunoscut vreodată
fuseseră cuprinși de un plâns redutabil comparabil cu săritura
cu parașuta de la înălțimi neconsemnate în cartea recordurilor
după ce au trecut granița și au ucis grănicerii și câinii grănicerilor
au venit câteva ministere să elucideze misterul crimelor președenția
cu toate că își așezaseră locuința lângă președenție
fără voia mea m-am făcut păstrătorul tuturor adevărurilor cumplite despre om
și lașitatea ancestrală a ființei brute tratată cu bestialitate
până într-o zi când au fost cuprinși de remușcări
și stăteau ceasuri întregi și săptămâni fără număr
ca și cum mi-ar fi plătit sume fabuloase să le spun dacă mai au vreo șansă
cum tocmai murise părintele cleopa și un polei ascuțit
ca sabia de la începutul lumii se așternuse între bucurești și sihăstria
ei fost singurii dintre pământenii țintuiți în casă de frigul fără măști
care au ieșit de sub nămeți și au mers pe drumul alb infinit