îmi place să cred c-a fost o greșeală,
o simplă curiozitate temporară,
ce s-a născut din gelozie și-ndrazneală.

nu știu ce-a fost, dar m-a șocat.

aș fi vrut să-i spun mai multe,
să vorbim ca persoanele adulte,
dar mă-ndoiam c-o să m-asculte.

ea mi-a spus că mi-am bătut joc,
erau foarte multe lacrimi la mijloc,
am închis ochii simțeam cum mă disloc.

corpu-mi tremura, inima-mi bătea.

eram două străine și ne vom menține,
tu ai jucat rolul lui fără rușine,
să nu vorbim de-ncredere și de corectitudine.

să suferim acum e pildă, dar e inutil,
ce-am dat altora s-a întors subtil,
iar pe strada noastră timpul nu-i gentil.

doar sufletul el ne susține bărbătește!

eu am plătit și încă mai plătesc,
un preț prea mare pentru ce greșesc,
n-am dat... și mi s-a luat... și-mi amintesc...

indiferența e un sentiment ce doare,
încerc să-l adopt ca mască apărătoare,
chiar dacă o lacrimă uneori compare.

o șterg delicat și o pun la păstrare.

la tine am admirat că reușești,
să sprijini avalanșe de povești
și sigur nu realizezi că greșești.

dacă pământul e rotund cum știm, vei suferi,
dar nu pentru că eu asta mi-aș dori,
doar pentru că, uneori, mai cred în valori.

sunt regulile jocului ce noi îi spunem viață.

dacă tu dai gelozie o vei avea întoarsă.
noi am avut o viață, ce nu merită ștearsă,
tu ai avut-o pe a ta și nu e cale-ntoarsă.