Mai lasă-mă o zi să-mi plâng amarul.
Să-mi duc durerea surdă la mormânt.
Și fericirii să-i închid bagajul.
Spune-mi iubite dacă-ți cer prea mult!

Mai dă-mi o zi să-năbuș focul neaoș.
Mâhnirea să mi-o vărs în picuri cristaline.
Să-mi stâmpăr pulsul aprig prins într-un repaus.
Și pașii să-mi dezleg în drum spre mâine.

Ziua de azi mi-o lasă amânare.
Să-mi scot ființa seacă din album.
S-aprind ascuns trăirile nemuritoare.
Ca mâine visele să-mi fie scrum.

O zi mai zac năucă să jelesc!
Să-nving demonii copți ce mă sfidează.
Să-ți simt parfumul vocii în afect.
Iar mâine mă târăsc din nou la viața.

Permite-mi încă un ceas să-ți fiu o slovă scrisă.
O cratimă din versul preferat.
Mai azi alintă-mi inima rănită.
Și minte-mă frumos ca altădat’.

Mai dă-mi o clipă azi, un mic răgaz.
Căci mâine de-mi zărești privirea vidă.
O să-nțelegi uimit c-am încheiat.
S-a scurs eternul palid din clepsidră!