Cine n-ar dori să moară visând că moare?

Se încrucișează în trup două trenuri
ultimul fulger al minții
și replica vidului

Nici o clipă și un univers mai puțin
unde era ascuns plutonul de execuție?
Sângele cade din artere în inimă
cum în rădăcina termometrului alcoolul
(sângele sperietoare pentru copii când se zgârâie)
acum inima e un burduf hidos
de cărămidă măcinată
pe vestejite buze glasul jar stins
și-un pergament în locul plecatelor culori din obraji.

Privirea a rămas în portretul din hol
alături cu zâmbetul aevea
însăilat din zbârcituri
fotoliul mai așteaptă indiferent pe cine
câteva zile oglinzile vor purta pleoape rituale
pantonimă în ciorapi
eroii absenți fără dorinți
unde e tăcere se trezesc amintiri
se sparg ca baloane de săpun
și lasă pe zăbranic o lacrimă
noaptea e fără sfârșit.

Până la miezul pământului
sunt numai doi metri
și ceva jerbe.