În albul pielii-i taina-nzăpezirii
Din care un ne-mort adesea mușcă
Din gâtul diafan mai trag o dușcă
Sub luna-ngălbenită, lin, vampirii.

Mai este mult pân' se va-ntoarce-n cușcă
Și-n diavoleasca liniște-a răpirii
Fecioarei nea-mbrăcând haina topirii
În tâmpla sufletului o împușcă.

Albeața ia culoarea cea de ceară
Femeia e-nstigmată în lințoliu
Se-apucă-n noaptea mirilor să ceară

Lipsită de-orice urmă de orgoliu
Sămânța pruncilor să nu le piară,
Din nou-născut se va alege doliu.