ca niște păpuși voodoo poate că suntem coraline
e multă vreme de când nu s-a mai spus mare lucru despre noi
mă refer când ți s-a zis ultima dată că ai mâini frumoase
numai bune de închinat
ei află că de sus se vede ca dintr-o scorbură cum ni se răsucesc andrelele-n coastă
de unde știi tu m-a certat coraline
pentru că trăim și speculăm ne speculăm pe noi înșine
uneori facem schimb de noi trișăm devenim ridicoli ne hazardăm
ne spargem capul nu e nimic nobil aici
trecem pe lângă lucruri fără să ne oprim
când ai văzut tu ultima dată pe omul care s-a oprit să privească marea
sau pe omul care s-a oprit să atingă un fir de iarbă și să fie fericit că poate să-l vadă
l-am văzut eu într-o seară îți spun
de la etajul doi spre stradă cum te uiți
își arunca soția de la balcon
și am închis ochii dar imaginea a rămas înțelegi
a rămas pe retină așa cum zbura într-o rochie de vară
nu era zborul nostru și tu știi asta
te întreb atunci e multă vreme de când nu s-a mai spus mare lucru despre noi?
pe bună dreptate mi-a răspuns coraline cu ochii în lacrimi
ca un copil strângea din pumnii ei mici
noi nu suntem păpuși!