trecutul mi-a scris pe bucăți
de ziar și pe geamurile din tren
până m-am înecat în praf și am făcut astmă

strig tare. nu aud. singurătatea
a hoinărit o vreme prin mulțime într-un film mut
fără titre pulsul ei și azi bate ascuns prin vene mele
la fiecare pas când se apropie

cerul s-a spart în ochii vioristului. nu i-am văzut
niciodată închiși. fără note au curs
picături de cerneală
cineva m-a privit dar nu mi-a dat voie să rămân
la perete
m-a lăsat să omor liniștea într-o nebunie amestecată cu alb

scriu răspuns și de fiecare dată trimit plicul gol
dacă cineva
va citi acest poem după o sută de ani
/acum nu mai scriu/ aș ruga să mă întoarcă
măcar pentru câteva clipe sau măcar pentru câteva cuvinte
nu are importanță pe care parte