Cineva pornise vânătoarea.
Săgeți și pârghii prea ușoare
spre-a clinti miezul pământului.
În limbă, așchii dintr-un strigăt.

N-avea cine să țină verticala,
în lipsa scărilor.
De-aceea, trunchiul,
de-aceea, păsările pe crengi,
să-i redea îndrăzneala.
Rădăcinile au s-accepte întoarcerea,
cântecul nu se va pierde
într-un sorb ucigaș.

Trebuie un tiv pământului,
să nu se destrame.
Rămână omul,
literă apărându-și cuvântul!

Știm că vânătoarea aceasta
precede invazia.
Să apărăm trunchiul,
fără el, niciun miez nu rezistă.