Dimineață te privesc
adormită-n propria-ți piele,
benignă,
valuri de mătase transparentă
îți acoperă alunițele
coapsei transformate
după o noapte sălbatecă
într-o oază de liniște
ce adapă alături de mine
o rază de soare.

Am început ziua
călare pe un inorog alb,
cabrând pe o pajiște arsă,
de parcă aș fi călăreț
în armură de-argint
lângă o cană de cafea
aburindă ce o sorb
dimineață privindu-te
pe tine.

Deschid ochii
și te visez în grăunții
nisipului alb valsând
cu secundele timpului,
părul tău contrastând cu vântul
deșertului, fata-morgană
în calea irișilor roșii
ce vor să plece
în țările calde.

Te-ai trezit goală,
ca o sămânță de strugure
pe un munte de fildeș,
grain de beaute
a dunelor zbateri.