Rândunelele, pe rând,
Cuiburile și-au lăsat
Și-au plecat din țară când
Frigul le-a amenințat.

Iarna, niște vrăbii care
Căutau un locușor
Cald, ferit de vânt, ninsoare,
Au zărit un cuibușor.

„Ce noroc! - și-au zis, îndată -
Rândunelele-au plecat,
Casa nu e ocupată…”
Și în cuib s-au instalat.

Într-o zi de primăvară,
S-au întors acasă, -n zbor,
Rândunelele în țară
Și-au ajuns la cuibul lor.

Dar surpriza-i colosală:
Cuibușorul construit
Cu atâta osteneală
Este-acuma locuit.

„Cine, oare, v-a permis
Să vă stabiliți aici?
Să plecați acum!” Le-a zis
Una dintre rândunici!

Vrăbiile deranjate
Dau din cioc și nu se lasă
Și afirmă, ofticate,
Că-s, în cuib, la ele-acasă.

Morala:

Tot așa, la case mari,
Ce-s naționalizate,
Foștii lor proprietari
Caută, -n zadar, dreptate!