Majestate
Alteță regală prințe Carol
mă plec supus la tronul vostru
și-ngenunchez în fața altissimei
voastre soții Elisabeta I a României
acum când Măria Ta din domnitor valah
mâine 10 mai veți fi primul nostru rege

Vă mărturisesc venind de la Nemție
c-am cumpărat pe drum de întoarcere
de la zaraful austriac-maghiar Peter Majer –
fiindcă-n el avui și am atâta încredere
încât cred că nu mă va păcăli niciodată –
casa de taină a lui Þepeș din Krönstadt

În ea v-aștept pe dumneavoastră
după încoronare să mă vizitați
cu nepotul de frate moștenitorul Ferdinand

Tocmai ce venise pe-aici în țara de-adopție
și iată că l-ați trimis condus de mine
să mai stea o vreme acolo-n Renania
să se mai școlească nițel în artă militară
filozofie drept diplomație la Tübingen
dar nu-i bine să fie instruit mult nemțește
ci românește-n familia de Hohenzollern
pentru că-i și din casta mai neolatină Sigmaringen

Casa mea-i după tipicul din veacul XV
al construcțiilor bârsane vechi nu al celor săsești
și doar un tablou iscusit pictat s-a putut păstra în ea
din vremea unei nașteri ciudate pe-aici
de acum peste trei veacuri –
în care apare iată chiar acest cămin
al mereu tânărului prinț Vlad – înaintașul matale

Loc de bătrânețe e casa aceasta
considerați-o de cea mai mare cinste
pentru c-a fost și pe gustul soției lui Vlad
Mărioara din Sudul Dunării –
poate o afla în ea împăcare
după despărțirea de fiică și doamna voastră
câte-o săptămână vorbind cu săsoaicele măcar

Nu mai doream Stăpâne al meu luminate
să stau aici văzând neputințele
de azi ale Principatelor noastre
unde trăiesc încă neuniți românii
și pungășește neoprită ciocoimea hulpavă
ci la poalele pădurii de munte sub Tâmpa –
mânca-o-ar tata fi-va singurul loc neatârnat
la mijloc de cetăți și de țări românești
construcție foarte solidă
niciun sultan și nici barem
cancelarul neamț ori austriac
nu vor încerca să mi-o ia
pentru că din pădure voi fi vecin cu Măria Ta
ce-ți faci un Peleș pe mal de Timiș
puțin mai la vale la o aruncătură de tun Krupp german

Cumplit dezamăgit voi asista din ea
la orice s-ar întâmpla
când târgurile muntenești
de dincoace de munți
își vor schimba repetat
denumirile strămoșești
iar aerul boieresc se va pierde
ca fumul în soare luat
de-un alt și alt vânt
noblețea tuturor va scăpăta
dusă hăt departe la Apusul care-n urmă ne va lăsa
din fiecare iarnă până-n toamnă târziu
sălbăticiți prea uitați în Bărăgan
Câmpia Jijiei pe Siret despărțiți de Prut
ori pe dealurile joase la Nistru
cu râuri umflate peste noi de vii
mâncători fără rost
de bureți în păduri

Culele oltenești nu vor mai servi mâine de cetăți
poate din gospodării mici s-or ridica vestiți cărturari

Unde altundeva decât în casa mea
să mai poată ședea iarăși la sfat
urmașii din Cantacuzini Rosettiști Moruzeni
prinții Șuțu ori Ion cu Dimitrie Ghica
Măgurenii Câmpinenii Bălenii Grecenii

Cu mine să stea la masă sub Tâmpă
înaintea țării triste-n Șcheii Brașovului
aici unde-a venit Coresi și-a tipărit
chiar și-n paralel cu străine vorbe
din creștineasca lege românească

Sângele slujitorilor de neam înarmat
sângele scurs ce tot urca-n înalt ca din capul
lui sveati Ioan Botezătorul
ori cel de la mucenicia lui Mihai Bravu
nu va mai țâșni
ci se va închega pe veci
din Dealu prelins
în piețele Târgoviștei
ca un covor roșu al fostei glorii
pe când se vor împuți pe viitoarele clădiri
sudorile de ocnași scoase cu biciul
din fețe-spate trădătorilor
de către marele Vlad Drăcea
de-atunci de când i-a stors de viață la Poenari
apoi ca să înalțe cu ei din temelii palatul domnesc
pe malul frumos al fortificației sale
ce-avea să devină Cetatea Dâmboviței
numită astăzi Curtea-Veche

Din marii portari vornici hatmani nu mai e
între Argeș și Dunăre pe nicăieri vrednic
vreun os sau vreun zgârci de Buzescu sau Baba Novac
niciun ban găurit craiovean
răceala țepelor parcă nici n-ar fi fost draconică
cică-i băsmuire după unii –
misitul Peter Majer urmaș al negustorilor
n-a pătimit atunci dar nu vrea să revină vremea lui Vlad
mă sfătuiește să cumpăr odată cu locuința aceasta
această pânză înverzită de sus până jos de pădure
cu desimea netopită nici vara a arborilor la poalele Tâmpei
nu știu cine a făcut-o Doamne
poate-un zugrav de pe la mănăstirea sveti Nicolae
iată petele galbene și-albastre
în tabloul acesta al poalei abrupte de munte

Domul Carol îi răspunse credinciosului său
după ce se uită atent la tablou:

Uite semnătura de sânge
nu-i de meșter zugrav

Sunt scrisul și pensula
unui bărbat mai tânăr decât mine
c-un început de chelie
Ion Andreescu
studentul trimis de noi la Barbizon
și întors după un stagiu lung grav bolnav
pictorul se află deja pe patul de moarte
geniul i se pregătește să fie încoronat
de natura care singură va rămâne
pe când pietre pe pietre case palate
nimic n-au fost nu sunt nu vor fi

Dă-i cât cere misitului
dă-i aur cât pentru un artefact
de veacuri îngropat