S-au scuturat cireșii după ploi,
ÃŽn suflet le-am oprit numai mireasma.
De patimi mistuiți trecem și noi,
Rămâne-va sub streșini, doar fantasma.

Același cer își plimbă ochii nevăzuți
Și orice adiere ziua o împinge
Spre infinitu-n care o clipă cei născuți,
Sub frunze-nalte roua o atinge.

Pe culmile vechimii stau de veghe
Ca zvonul legendar, ce printre brazi înalță
Cântec și rugă învelite-n zeghe,
Ecoul li se plimbă-ntruna și-mi tresaltă.

O scânteiere mai fumegă în mitul sfânt,
Văpaia-n mine i se-ntețește tremurând
Îmi amintește de fiecare cruce-nfiptă în pământ
Și urmele lasate-n lutul umed, lăcrimând.



15 iunie 2011