un cuvânt tropăie
nesfârșit
într-un ritm binar
suspinele
aduse de vânt
răzbună demnități ucise-n lumină
o viață chinuită
face ochi dulci supusei morți
retorică îmbrățișare
de ce mă lași urmelor
nu cunoști pădurea traversată
de grimasa unei lecturi de seară?
ecou filantrop construit pe scena pierzaniei mele
spirit expus în vitrina lașității
îmblânzește portretul iernii ce-mi ține loc de suflet
anotimp fără de mine
în plinul mizeriei apoetice
ca un cânt gregorian
dansez pe pragul prăpastiei
exagerând la unitate
ca la o invazie magică
și
supunere la o singură cale