La plimbarea prin galeria de trunchiuri în aur înrămate
pipăi circumferința unui arbore cu ramuri carbonizate
și-mi spun c-o fi gorunul lui Horia ori ființa
sub care odată un tânăr poet mut încă din hronic
îngâna cântecul vârstelor transilvane
cerea trup de la munți
să iasă cu plete zâna pădurii pe-o scoarță-nflorată
parcă asculta izvorul nopții
într-o amiază mallarméeană de faun

Căprioara smulge paie din pătulul
pregătit de-un pădurar
și se-apleacă spre iarba tăioasă
de lângă fruntea lui Lucian ori a lui Luchian
o vede dar nu se mai sperie
pentru că și-aceasta a prins foiță de aur
de-atâta răcoare degetele-n păr s-au amestecat

Poteca a prins razele de cozi și le-aruncă iar în sus
le trimite în față coloană – pe-o linie șerpuită
să patruleze până la poiana cu margarete și fragi
de parcă le-așteaptă Ardealul baionetele
într-un umbrar

Tonurile de verde sunt precum cei șapte pitici –
Morocănosul verde închis
a ieșit să se-ncrunte la cetini
pe când ceilalți șase frați pătați
se țin lanț aplecați –
nu-mă-uita culege Mutulică și coarnele
verdelui crud din arbust
ochii săi ghiduși amețesc toate florile
Sfiosul este și el un verde șters
din proprie inițiativă
întins generos de sus până jos
amestecat cu gri și alb în tablou

Peticele de pământ bej au tonul foarte deschis
cântă precum bondarii în soare
nu-s altceva decât mâinile elfilor
ce se lasă peste creștetele gnomilor
precum cele șapte mirese
pentru șapte frați
într-un semn de atenționare
că prințesa fugară din umila căsuța
e pândită de-un pieptene și de-un măr otrăvit
însă nu-i pasă de-o hârcă din Disney
ce-o ademenește cu glas ucigaș

Va veni prințul să clatine-n plâns
capacul acestui tablou silvestru
lucrat cu luciri de cleștar
și să mai sărute trupul adormitei
iar imediat să se-audă un marș triumfal