Padure de brazi, padure inalta
Cu bolta umbrita de norii de ramuri
Tinand cerul sus, ca o mare de hamuri
Ce doar in aroma de cetini tresalta.

Doar vantul adie usor ca un gand
In linistea serii senine de vara
Cand totul se naste a doua oara
In negura deasa, rosind rand pe rand.

Cand soarele-apune, un rosu de foc
Cuprinde intreaga natura uscata;
Nimic nu mai misca, doar umbre se-arata,
Miroase a brad si a pin si a soc.

Iar umbrele prind contururi reale
Si focu-nserarii isi pierde din viata.
Doar luna in varfuri de brad se agata
Cu mii de luceferi din pajisti astrale.

Se face-ntuneric de jur imprejur.
E liniste-adanca, o liniste-n care
Tot ce auzi si ce simti ti se pare
Un vis nebunesc, imposibil, obscur.

Un nor a-nghitit si discul de aur
Iar vantul mai mangaie-o frunza, un ram,
Candva prin racoarea din noapte zburdam,
Acum e mai cald ca-ntr-un foc de balaur.

Un brad parca-ncepe s-albeasca incet
Plutind intr-o ceata laptoasa si deasa
Ce parca ar vrea din strafunduri sa iasa
Ca-n vremuri apuse batranul ascet.

Incepe sa prinda, sagalnic, contur
Iar eu ma asez in genunchi si ma rog.
Se naste din neguri un alb inorog
Usor tropotind printre brazii din jur.

Ii flutura coama usor, fara vant
Si coada sa alba-i se misca-n nestire
Iar ochii sai mari au sageti in privire,
Copitele parca nu-i sunt pe pamant.

Pluteste usor pe covorul de ramuri –
Fantasma de gheata ce vine din nori,
Din pamant si din ape, din stele, din flori –
Se-nalta, coboara, zburdand fara hamuri.

Priveste-mprejur cu bagare de seama,
Paseste usor. Venind inspre mine;
Mi-e inima-n piept o cetate-n ruine,
Ca totul e-un vis imposibil mi-e teama.

Si fac un pas inspre el, dar incet
Se duce asa cum se spulbera-o ceata;
Domol se destrama ca firul de ata
Apoi se reface c-un tainic regret.

Departe, in zare, mijeste-o lumina
Iar el isi intoarce privirea spre ea
Atunci ma reped ca printr-o perdea
Si cornul i-l prind, icnind in surdina.

Smuceste, se zbate si da din copite,
Necheaza si sare, dar eu nu-l mai scap.
Ar vrea sa alerge prin codru la trap,
Sa fuga din calea secundei ursite.

Dar cornu-i se rupe. Si iata c-atunci
Si crupa si greabanul prins-au contur.
Pasu-n ecou i se-aude-mprejur,
Calare ma duce-n galop inspre lunci.

Plutesc fantomatic prin lanul de grau,
Eu insumi pe calul de lapte si spume.
Iar el, ce avut-a un falnic renume
Se-opreste usor pe un mal de parau.

Sunt focuri in cer ce ma fac sa ma rog
La ziua ce vine senina si clara.
Venit-am eu singur aici prima oara
Si-acum am plecat pe-un superb inorog.