Inocența

Doamne cum poți să ne iubești
Cât de mare îți e iubirea
Sincer îmi e lehamite de tot ce mă înconjoară
Dar de fiecare dată îmi aduc aminte cu uimire de marea ta dragoste de oameni
Încerc nu reușesc întotdeauna
să-i vad cu ochii tăi să-i simt cu simțurile tale cosmice
Să pun între mine și ei prăpăstii și înălțimi amețitoare
Poate așa, de acolo de sus părem mai buni mai generoși
Bubele și mâlul invidiei se ascund sub un val de tăcere
Și strigatele noastre de ură nu mai ajung până la tine
Învață-mă Doamne să-i iubesc, să-i iert pe oameni
Să întorc obrazul
Să nu mai păstrez în mine frustrarea
Dăruiește-mi uitarea
Inocența fetiței care întreabă prin parc
Vrei să fi prietena mea?
Iar mie îmi tremură sufletul așteptând palma
pe care după un timp o va primii
de la noi oamenii